Audi Q6 e-tron

Audi Q6 e-tron

PE PIAȚĂ DIN 2024

Când Audi și Porsche își unesc forțele pentru a dezvolta o platformă de mașini electrice, rezultatul nu are cum să nu fie unul bun.

Ce ar trebui să știu despre Audi Q6 e-tron?

Inginerii Audi au cochetat cu ideea unei mașini full-electrice încă din anul 2009, o perioadă în care tehnologia mașinilor electrice era încă relativ nouă și neexplorată. Această primă încercare a fost un concept care a purtat numele de „e-tron” și care avea o fișă tehnică deloc impresionantă astăzi, cu o autonomie de doar 250 de km pentru cele 4 motoare electrice, care produceau 310 cai-putere. Împreună.

De atunci, denumirea „e-tron” a mai apărut pentru câteva concepte, două încercări de a produce o variantă electrică a lui R8, o versiune PHEV a obișnuitului A3 și chiar în numele modelului de curse R18, care a câștigat la LeMans.

Lucrurile s-au schimbat puțin în 2019, când Audi a lansat prima sa mașină full-electrică de serie, un SUV numit e-tron, dar care mai apoi și-a schimbat denumirea în Q8 e-tron, pentru a evita confuzia și a putea diferenția mașinile sale electrice mai ușor, folosind aceeași denumire specifică.

Q6 e-tron a apărut în 2024 și este frate de platformă cu noul Porsche Macan, care la rândul lui este acum full-electric, dar care vine cu un preț de pornire ceva mai mare. Ambele mașini folosesc sisteme de 800V care suportă o putere de încărcare de până la 270 kW, ceea ce înseamnă performanțe îmbunătățite și timpi de încărcare reduși semnificativ.

Cum arată Audi Q6 e-tron?

Poate nu o să câștige concursuri de frumusețe prea curând, dar Q6 e-tron are un design cel puțin reușit. Audi a ales o abordare ceva mai conservatoare când vine vorba de modelele sale electrice, mizând pe un aspect cât se poate de asemănător cu mașinile cu motoare termice, pe care lumea le cunoaște și apreciază.

Avem de-a face, așadar, cu un SUV relativ subtil, care nu atrage priviri și pe care mulți oameni l-ar confunda cu un Q5. Modelul de bază vine cu jante pe 18 inchi, care par puțin subdimensionate pentru o mașină de aceste proporții, dar poți bifa jante de până la 21 de inchi în configuratorul Audi.

La interior, Q6 mizează pe un design minimalist, cu până la trei ecrane mari. Primul, de 11,9 inchi, este folosit drept instrumentar de bord, în timp ce al doilea, de 14,5 inchi, controlează sistemul multimedia. Al treilea ecran, de 10,9 inchi, este opțional și este amplasat în dreptul pasagerului din față. Deși o să îi bucure pe pasionații de gadgeturi, acest ecran s-ar putea să îi și enerveze pe cei cu OCD, fiind mai mic și mai jos decât celelalte două.

Cât costă Audi Q6 e-tron și ce primesc de banii ăștia?

Există doar două linii de echipare în configuratorul Audi pentru Q6 e-tron în momentul de față, așa că nu vei petrece prea mult timp încercând să te decizi.

Modelul entry-level se numește Advanced și are un preț de pornire de 70.101 euro pentru versiunea de 306 cai-putere cu tracțiune spate sau 76.220 euro pentru cea de 387 de cai-putere și tracțiune integrală. Revenim imediat cu mai multe detalii despre motorizări, până atunci vă spunem că linia de echipare Advanced vine cu faruri și stopuri LED, jante pe 18, climatizare automată 3 zone și climatizare staționară, scaune față încălzite, încărcare wireless pentru telefonul mobil și porturi de încărcare AC și DC.

Al doilea nivel de echipare se numește SQ6, care este mai degrabă o motorizare mai puternică decât nivel de echipare. Da, vine în plus cu jante pe 20, interior de piele/piele sintetică și scaune sport, dar principala modificare rămâne puterea maximă de 489 de cai-putere, care poate fi a ta pentru 95.210 euro.

Ce motorizări găsesc pe Audi Q6 e-tron și care este cea mai bună?

Dacă bifezi nivelul de echipare Advanced, vei avea de ales între două motorizări. Prima din ele are 306 cai-putere și tracțiune spate, care împreună cu bateria de 100 kWh înseamnă o autonomie maximă de 638 de km, ceea ce nu e rău deloc pentru un SUV de 2,3 tone.

Pentru cei care își doresc ceva mai multă putere și/sau tracțiune integrală există versiunea cu 386 de cai-putere. În ciuda unui motor în plus, autonomia nu are așa mult de suferit, cu o valoare maximă declarată de 622 de km. Această motorizare este totuși mai scumpă, așa că merită să te întrebi dacă merită să dai banii aceia în plus pentru puținele dăți când o să te bucuri de diferența de putere sau de tracțiunea integrală.

Există și motorizarea de pe SQ6 e-tron, care vine cu 489 de cai-putere. Fiind vorba de aceeași baterie ca în cazul celorlalte două motorizări mai slabe, autonomia este ceva mai mică, 596 de km. Este adevărat, tot nu este o diferență dramatică în ceea ce privește autonomia, dar diferența de preț dintre ele s-ar putea să te facă să te gândești de două ori.

Indiferent de motorizarea aleasă, o să te bucuri de o încărcare rapidă cu până la 270 de kW, ceea ce înseamnă că bateria se va încărca de la 10 la 80% în doar 21 de minute. În plus, sistemul de 800V al lui Q6 e-tron permite încărcarea în paralel, divizând bateria în două componente de 400V, care se pot încărca simultan cu până la 135 de kW.

Oricât de mult ne-ar plăcea mașinile puternice, trebuie să recunoaștem că 306 cai-putere sunt mai mult decât suficienți pentru utilizarea zilnică.

Cum stă Audi Q6 e-tron la capitolul spațiu?

Audi Q6 e-tron este o mașină mare, așa că e de așteptat ca spațiul să nu fie o problemă. Din fericire, nu dezamăgește. Deși este mai mic decât un BMW iX, de exemplu, Q6 rămâne o mașină suficient de spațioasă pentru nevoile multor oameni.

Șoferul și pasagerul locului din față o să se bucure de suficient spațiu, atât pentru ei, cât și pentru obiectele lor personale, iar bancheta din spate este suficient de spațioasă pentru 3 adulți, deși s-ar putea ca la un drum mai lung să devină puțin claustrofobi.

Portbagajul lui Q6 e-tron are 526 de litri, un număr mai mult decât respectabil, iar acest spațiu este suplimentat și de spațiul de depozitare aflat sub capotă, acolo unde o mașină termică ar avea motorul, care suplimentează spațiul cu 64 de litri. Asta înseamnă un total de 590 de litri de spații de depozitare pentru bagaje, adică mai mult decât suficient pentru o familie normală.

Dacă ai nevoie de și mai mult spațiu, poți oricând să tractezi o remorcă, deoarece Q6 e-tron poate tracta până la 2,2 tone, ceea ce este impresionant pentru o electrică. Nu știm ce efect ar avea asupra autonomiei, totuși.

Este Audi Q6 e-tron o mașină bună pentru mine?

Dacă vrei o mașină electrică mare și practică dar totuși subtilă, cu o autonomie bună, atunci Q6 e-tron poate fi pe gustul tău.

Mașinile electrice nu sunt pentru toată lumea, totuși, așa că dacă nu te vezi trăind cu o electrică, ai putea arunca un ochi la variantele termice sau PHEV de la Audi sau de la rivali.

Ce alternative am?

La capitolul electrice, te poți uita la Mercedes-Benz EQE SUV sau BMW iX, ambele ceva mai mari decât Q6 e-tron, dar cu autonomie ceva mai mică. Ar mai fi, desigur, și Tesla Model Y, care este considerabil mai ieftină, dar care se apropie de autonomia lui Q6 în varianta Long Range, sau Porsche Macan, ceva mai scump, cu performanțe similare.

Dacă electricele ți se par o bătaie de cap, te poți orienta spre un Q5 sau Q7, GLC sau GLE, X3 sau X5 sau, de ce nu, spre o berlină. Bugetul este unul generos, așa că și opțiunile sunt pe măsură.

INTERVAL DE PREȚ (fără opționale): 70.101 – 95.210 euro

MOTORIZĂRI DISPONIBILE: 306 cai-putere și tracțiune spate, 387 cai-putere și tracțiune integrală, 489 cai-putere și tracțiune integrală

DIMENSIUNI EXTERIOARE: 4.771 mm (lungime), 1.952 mm (lățime), 1.667 mm (înălțime)

VOLUM PORTBAGAJ: 526+64 litri

LINKURI: Audi, Configurator