Ford Puma
PE PIAȚĂ DIN 2019 · facelift în 2024
Vă rugăm, un moment de apreciere pentru mândria noastră de la Craiova – cel mai bine vândut model Ford din Europa, Puma
Ce ar trebui să știu despre Ford Puma?
Numele de Puma nu este o noutate care să fii apărut pe crossover, pentru că numele de Puma a mai fost prezent în repertoriul Ford, din 1997 până în 2003, pe un coupe accesibil cu design tare simpatic, bazat pe Fiesta – și uite cum a apărut prima asemănare între Puma de acum și cea de atunci (dar vorbim imediat și de design).
Încă de la debutul din 2019, Ford Puma a reprezentat nu doar un jucător de luat în seamă în segmentul crossoverelor subcompacte, dar și un motiv de mândrie românească, fiind construit la Craiova – și ne mândrim cu atât mai mult când știm că este cel mai bine vândut model Ford pe piața din Europa.
Cum arată Ford Puma?
Ford Puma este foarte simpatic – și îi spunem simpatic, pentru că ar suna puțin ciudat dacă i-am spune că e cute (dar este foarte, foarte cute). Este puțin bulbucat în față, dar cu un aer sportiv și la prima vedere ai putea spune că este un hatchback, nu crossover.
La începutul acestui an a primit un facelift – la capitolul design nu s-au schimbat prea multe, dar remarcăm logoul Ford acum integrat în grila față — care a fost și ea redesenată — și farurile care primesc o nouă semnătură LED. Și tehnologie LED Matrix!
Cât costă Ford Puma și ce primesc de banii ăștia?
Prețurile pentru Ford Puma pornesc de la 20.500 de euro, în varianta Titanium, care vine cu jante pe 17 inci, faruri LED și oglinzi electrice și încălzite. După, avem varianta ST-Line, care primește jante pe 17 inci (cu alt design), modificări estetice la caroserie cu design ST și suspensie sport – prețul de pornire pentru această variantă este de 21.850 de euro.
Următoarea variantă de echipare pe listă este ST-Line X – acel X în plus vine cu un preț de pornire de 23.700 de euro, jante pe 18 inci, tapițerie mixtă pe scaunele sport, hayon acționat electric și sistem audi B&O. Vârful de gamă este ocupat de varianta ST, care vine cu cea mai puternică motorizare, jante pe 19 inci standard, eleron mai mare, evacuare dublă, faruri LED Matrix standard și padele pe volan.
Indiferent de varianta de echipare pe care o alegi, Puma vine cu instrumentar de bord digital de 12.8 inci, infotainment cu ecran de 12 inci și sistemul SYNC 4, care primește updates over-the-air și învață obiceiurile șoferului pentru a facilita accesul la funcțiile folosite cel mai des. De asemenea, toate variantele (mai puțin cea ST) vin standard cu un motor de 1 litru mild-hybrid de 125 CP și transmisie manuală.
Ce motorizări găsesc pe Ford Puma și care este cea mai bună?
Gama de motorizări se rezumă la un propulsor Eco-Boost, mild-hybrid, benzină, de un litru – bine, cu diferite variante de putere. În varianta de bază, așa cum am spus, are 125 CP și transmisie manuală în 6 trepte – poți, pe aceeași variantă, să optezi pentru o transmisie automată DCT cu 7 trepte. Dacă vrei ceva mai multă putere, trebuie să renunți la varianta manuală în favoarea celei automate – dar primești 155 CP, care ar fi alegerea nostră pentru Puma (puternică, economă și la prețuri foarte bune). Varianta de 170 CP de pe ST vine, de asemenea, doar cu transmisia automată DCT cu 7 trepte.
Cum stă Ford Puma la capitolul spațiu?
Puma este un crossover compact de 4,2 metri lungime, dar oferă suficient spațiu pentru 4 pasageri adulți – nu e foarte mult spațiu, dar este suficient. În schimb, în portbagaj sunt vești minunate, pentru că Puma folosește ceva numit Mgea Box – adică un spațiu de depozitare sub podeaua portbagajului, de 80 de litri – astfel, volumul total în portbagaj este de 456 de litri.
Este Ford Puma o mașină bună pentru mine?
Ford Puma este o alegere minunată pentru persoanele care vor un crossover care să le pună și zâmbetul pe buze când vine vorba de condus, nu doar să ofere suficient spațiu, suficientă tehnologie și consum suficient de bun.
INTERVAL DE PREȚ (fără opționale): 20.500 – 31.450 euro
MOTORIZĂRI DISPONIBILE: 1 litru benzină mild-hybrid (125, 155 sau 170 CP), transmisie manuală 6 trepte sau automată DCT cu 7 trepte
DIMENSIUNI EXTERIOARE: 4226 mm (lungime), 1805 mm (lățime), 1550 mm (înălțime)
VOLUM PORTBAGAJ: 456 litri
LINKURI: Ford, Configurator