Smart EQ fortwo

SMART EQ FORTWO

PE PIAȚĂ DIN 2019

Dacă facem abstracție de Dacia Spring, atunci Smart EQ fortwo este cea mai accesibilă mașină electrică de pe piața din România. Ceea ce este într-adevăr surprinzător, în contextul în care vorbim despre un model produs de un brand premium precum Mercedes-EQ.

Introducere
Dacă m-ai fi întrebat acum câteva luni care este cea mai accesibilă mașină electrică din România ți-aș fi răspuns fără nicio ezitare: Dacia Spring. O criză de semiconductori și un conflict militar mai târziu, răspunsul este același, dar Spring-ul a ajuns deja la 21.800 de euro.
Între timp, această micuță mașină electrică de oraș costă doar 23.120 de euro, fără să luăm în calcul programul Rabla Plus. Și singura asemănare cu Spring este că provine tot din China, pentru că în rest vorbim despre un brand premium: smart.
Pe numele ei complet și oficial smart EQ fortwo, aceasta mașinuță este ideală pentru oraș: te strecori ușor prin traficul haotic din marile aglomerări urbane, găsești ușor loc de parcare, iar când pleci la drum te bucuri de toți cei 160 de Nm ai cuplului, mai ales că îi primești instant.
Nu contest, poți să iei un singur pasager, iar portbagajul de 260 de litri este suficient doar pentru o sesiune mai serioasă de cumpărături la hypermarket. Dar, așa cum îți spuneam, mașina asta nici nu-și propune mai mult.
Date tehnice și autonomie
În schimb, smart EQ fortwo te duce din punctul A în punctul B cu până la 82 de cai putere și, cu un consum mediu de 17.2 kWh la 100 de kilometri, oferă o autonomie de până la 135 de kilometri, în funcție de anoptimp și de cât de zbuciumat ești la volan.
Cert este că autonomia ar trebui să-ți ajungă lejer pentru o săptămână chiar dacă mergi zilnic în cealaltă parte a orașului, așa că încărcarea, fie ea și lentă, nu ar trebui să reprezinte o problemă: standard, mașinuța se încarcă cu până la 4.6 kW, însă cu aproape 1.000 de euro în plus primești încărcare cu până la 22 kW. Știu că pare o viteză mică de încărcare în epoca încărcărilor rapide, dar 40 de minute sunt suficiente pentru a ajunge la 80%, întrucât bateria are o capacitate de numai 17.6 kWh.
Și, pe lângă faptul că o electrică se conduce ușor în oraș, ai parte și de câteva sisteme de siguranță standard atractive, cum ar fi asistentul pentru pornirea din rampă sau asistentul activ pentru frânare.
Acum, sigur că, dacă mai scoți un ban, stai în față. De exemplu, linia de echipare Pulse costă circa 2.500 de euro și oferă, printre multe altele, jante de 16 inchi, oglinzi electrice și încălzite, scaun șofer ajustabil pe înălțime, coloană de direcție ajustabilă pe înălțime, geamuri electrice sau panou de instrumente cu afișaj color de 3.5 inchi. De altfel, unul dintre avantaje este că în total ai la dispoziție patru linii de echipare, plus o serie de pachete speciale, astfel că poți personaliza smart EQ fortwo după bunul plac. Poți să iei chiar și opțiunea pentru scaune încălzite. Și asta fără să fii nevoit să-ți faci abonament lunar. Încă.

INTERVAL DE PREȚ (fără opționale): 23120 euro

MOTORIZĂRI DISPONIBILE: 82 CP

DIMENSIUNI EXTERIOARE: 2695 mm (lungime), 1663 mm (lățime), 1555 mm (înălțime)

VOLUM PORTBAGAJ: 260 litri

LINKURI: Prezentare oficială; Configurator