Volkswagen T-Roc

VOLKSWAGEN T-ROC

PE PIAȚĂ DIN 2017

Volkswagen T-Roc încearcă să fie modelul potrivit pentru o gamă cât mai variată de utilizatori. De exemplu, are interior modern, motoare diesel și pe benzină, cutie manuală și automată, dar și sistem de tracțiune integrală. Greu să nu găsești unul potrivit nevoilor tale.

Introducere
Nu știu exact când a trecut timpul, dar Volkswagen T-Roc a primit deja un facelift, deși parcă mai ieri era lansat pe piață. Vorbim despre încă un SUV subcompact, pe care îl poți astfel considera chiar un concurent pentru Jeep Renegade. Mai ales că… are 4×4.
Sigur, prin prisma siglei, poți să consideri că T-Roc este de-al casei, pentru că vine de la o marcă de tradiție. Designul nu este neapărat unul spectaculos, dar merită să știi că faceliftul de la începutul anului a adus o restilizare a grilei față, o repoziționare a prizelor de aer și mici modificări la stopuri.
Nimic dramatic, dar avem în standard faruri și stopuri LED, oglinzi electrice, geamuri electrice, volan multifuncțional îmbrăcat în piele și încălzit sau aer condiționat manual. Și tot standard sunt și sistemele de siguranță Front Assist, Lane Assist sau Predictive Cruise Control.
Dacă sărim un pic pragul la echiparea Style primim și faruri LED TOP, climatronic cu reglare pe două zone, sistem Digital Cockpit Pro de 10.25 inch, sistem multimedia de 8 inch care se conectează wireless la Android Auto și Apple CarPlay și sisteme de siguranță precum asistent de pornire în rampă, Auto-Hold sau Park Assist cu Park Pilot.
Dotări tehnice
Bine, bine, dar simt că-ți stă pe limba să mă întrebi cât de puternic este totuși acest T-Roc. Vestea bună este că ai de unde alege. Versiunea de bază este echipată cu un motor TSI de un litru și 110 cai putere și cutie de viteze manuală cu 6 trepte. Iar pentru aproape 3.000 de euro în plus poți să sari la motorul TSI de 1.5 litri și 150 de cai putere, disponibil inclusiv cu cutie de viteze automată DSG cu 7 trepte. Volkswagen nu-i uită – cel puțin nu încă – nici pe fanii motoarelor diesel și propune o unitate de 2.0 litri și 116 cai putere.
În plus, de la echiparea Style în sus ai posibilitatea să comanzi un T-Roc cu tracțiune integrală, obligatoriu cu cutie automată DSG. Ei bine, iată o dotare tehnică pe care nu o vezi, de exemplu, pe Jeep-ul Renegade de care am vorbit mai devreme. Și nici pe multe alte modele din acest segment. Rămâne să decizi dacă chiar ai nevoie de așa ceva, în funcție de modul în care intenționezi să folosești viitoarea ta mașină.
S-ar putea să pară amuzant, dar nu m-aș mira ca unii dintre voi să renunțe din start la ideea tracțiunii integrale pentru a avea parte de un… portbagaj mai mare. Asta pentru că în versiunea 4×2 T-Roc oferă un volum de 445 litri pentru portbagaj, care scade însă la 392 de litri în cazul versiunii 4×4. 50 de litri sau 4×4? Tu alegi.
Prin urmare, cel puțin la prima vedere, n-ai cum să te plictisești prin configuratorul Volkswagen. Doar să fii atent ce și cum alegi, pentru că, dacă nu ești atent, costurile cresc încet, dar sigur, și n-ar fi exclus să ai surprize mai puțin plăcute când vezi prețul final de achiziție.

INTERVAL DE PREȚ (fără opționale): 24535 euro

MOTORIZĂRI DISPONIBILE: benzină 110 CP și 150 CP, diesel 116 CP

DIMENSIUNI EXTERIOARE: 4244 mm (lungime), 1819 mm (lățime), 1584 mm (înălțime)

VOLUM PORTBAGAJ: 445 litri

LINKURI: Prezentare oficială; Configurator