CUPRA FORMENTOR
PE PIAȚĂ DIN 2020
Cupra Formentor este un SUV coupe dezvoltat de Seat bine echipat inclusiv în versiunea standard.
Nu știu dacă ai observat, dar prețurile la mașini au crescut un pic cam mult în ultima vreme pentru gusturile noastre. Iar una dintre tendințele care conduc la acest fenomen este lansarea unor branduri premium sau de performanță de către producătorii de volum.
De exemplu, acest Cupra Formentor pe care îl am lângă mine este, de fapt, primul model lansat de Seat sub noul brand de performanță Cupra. Iar Formentor este numele unei peninsule din celebra insulă Mallorca unde ne-ar plăcea să ajungem mai des în vacanțele de vară. Eh, poate la anul! Până atunci, hai să vedem care-i treaba cu Formentorul ăsta.
Design și opțiuni
Ca orice producător care se respectă în ziua de azi, Seat… ăăă Cupra își începe viața cu un SUV coupe. Nu intrăm în detalii despre tipul ăsta de caroserie, pentru că în general gusturile nu se discută. Așa că n-o să insist pe partea de design, dar o să-ți spun că, dacă nu-ți place culoarea asta, Fermentor este disponibil în alte 8 nuanțe de caroserie. Și mai spun că are 4.45 metri lungime și un ampatament de 2.68 metri, în timp ce capacitatea portbagajului ajunge la 450 de kilograme.
Indiferent de nivelul de echipare pe care îl alegi primești faruri Full LED și stopuri LED cu lumini de semnalizare dinamice, practic tot ce trebuie pentru a reduce factura la energie electrică. Sau la carburant, înțelegi tu.
Oricum, simt că ești curios cum arată interiorul, așa că nu mai stau afară. Uite, iluminare interioară cu LED, oglinzi exterioare electrice, volan îmbrăcat în piele, geamuri electrice față și spate, geamuri spate și lunetă fumurii, instrumentar digital de bord cu ecran TFT de 10.25 inch sau sistem multimedia cu ecran de 10 inch compatibil cu Android Auto și Apple CarPlay. Bine, astea în versiunea standard, pentru că echipările superioare vin cu ecran de 12 inch.
Am uitat ceva? Păi e foarte probabil, dar vreau să completez cu senzorii de lumină, ploaie și parcare, Light Assist, Lane Assist, Cruise Control Adaptiv și opțional diverse pachete cu numeroase sisteme de siguranță.
Dotări tehnice
Toate bune și frumoase, dar până la urmă la ce performanțe te poți aștepta de la mașina asta? Că o iei să mergi din punctul A în punctul B, nu să te joci toată ziua cu geamurile electrice, nu-i așa?
Eh, vreau să-ți spun că mie îmi place că Formentorul ăsta are o varietate de combinații între benzină, diesel, manuală, automată și tracțiune integrală. Cam greu să nu găsești una pe placul tău. De exemplu, poți să iei motorul TSI de 150 de cai putere cu manuală cu 6 trepte sau DSG cu 7 trepte. Sau poți să iei TSI-ul de 190 de cai putere cu DSG și ai rezolvat problema.
Avem TSI și de 245 sau 310 cai putere, dar și TSI de 390 de cai putere, cu tot cu DSG cu 7 trepte și tracțiune integrală.
Ah, insiști cu diesel? Avem 150 de cai cu manuală sau 150 de cai cu DSG și 4×4. Într-un fel, e bine că a dispărut, cel puțin temporar, versiunea plug-in hybrid, că depășeam timpul alocat…
INTERVAL DE PREȚ (fără opționale): 30470 – 68180 euro
MOTORIZĂRI DISPONIBILE: benzină 150 CP, 190 CP, 310 CP, 390 CP, diesel 150 CP, plug-in hybrid 204 CP și 245 CP
DIMENSIUNI EXTERIOARE: 4446 mm (lungime), 1839 mm (lățime), 1520 mm (înălțime)
VOLUM PORTBAGAJ: 450 litri
LINKURI: Prezentare oficială; Configurator