Alfa Romeo Stelvio

Alfa Romeo Stelvio

PE PIAȚĂ DIN 2016

Alfa Romeo Stelvio este primul SUV al mărcii și propune motorizări diesel și pe benzină de la 190 la 510 cai putere. 

Dacă sobrietatea lui XC60 te lasă rece, atunci poate că vrei ceva de la polul opus: o mașină care să te stârnească prin simpla ei prezență. Mă refer, desigur, la Stelvio, primul SUV de la Alfa Romeo și una dintre cele mai viscerale experiențe la condus oferite în segmentul acesta, al SUV-urilor medii. 

Numele mașinii este dat de trecătoarea Stelvio din Italia. Iar mașina cu numele Stelvio a fost construită astfel încât să te poți distra pe această trecătorare montană, în ciuda faptului că ești la volanul unui SUV de familie. 

Prețurile pentru Stelvio pornesc de la 53.700 de euro, iar în banii aceștia primești sub capotă un motor de 2 litri, pe benzină, cu 200 de cai-putere. Sistemul de tracțiune integrală și transmisia automată sunt și ele incluse în pachet. Dacă vrei diesel, atunci va trebui să mai scoți vreo 2.000 de euro în plus. Întrebarea mea este: de ce ai face asta cu un Stelvio? Nu ar fi păcat? 

Nu doar designul exterior, cât și cel interior te îmbie la condus sportiv. Pui mâinile pe volanul acesta din piele, privești instrumentarul de bord în fața ta cum își mișcă acul turometrului către linia roșie și parcă nu-ți mai trebuie nimic. Sigur, asta nu înseamnă că Alfa nu-ți oferă și altele! 

În dotarea entry-level, Stelvio primește, pe lângă această frumoasă vopsea roșie, și jante de 17 inchi, hayon electric, faruri bi-xenon cu asistent de fază lungă, climatizare automată, infotainment de 8,8 inchi cu Apple Car Play și Android Auto, pilot automat adaptiv și iluminare ambientală, printre altele. 

INTERVAL DE PREȚ: 53700 – 71100 euro

MOTORIZĂRI DISPONIBILE: diesel 190 CP, 210 CP si benzina 280 CP si 510 CP

DIMENSIUNI EXTERIOARE: 4687 mm (lungime), 1903 mm (lățime), 1666 mm (înălțime)

VOLUM PORTBAGAJ: 525 litri