Volkswagen Taigo

VOLKSWAGEN TAIGO

Pe piață din 2021

Volkswagen Taigo sparge gheața într-o nișă (dacă mai putem să-i zicem așa) de crossover-coupe. Rezultatul este un văr de-ai lui Polo, mai bine clădit dar și cu extra stil în prezență, începând chiar cu numele. 

Ce ar trebui să știu despre Volkswagen Taigo?

Este o declinare coupe a crossoverului T-Cross de la Volkswagen, care la rândul său o declinare a hatchbackului subcompact Polo. Se merge mult pe declinări în zilele noastre, iar Volkswagen joacă bine jocul.

Taigo a fost prezentat inițial publicului sud-american, dar a migrat ulterior și în Europa, unde orice plonjon al plafonului este privit cu maximă admirație. Deci Taigo primește puncte în plus încă prin simpla prezență.

Cei care au creat deja consacratul Tiguan au nășit se pare și Taigo, care este o combinație de doi termeni: tigru și taiga. O informație care nu te ajută cu nimic în decizia de cumpărare, dar care o să se dovedească utilă la bere cu prietenii. 

Ce motorizări găsesc pe Volkswagen Taigo și care-i cea mai bună?

Taigo este oferit exclusiv cu motorizări pe benzină, respectiv 1 și 1,5 litri, cu puteri cuprinse între 95 și 150 CP, toți pe puntea față. Dacă optezi pentru varianta cu motorul de 1 litru ai de ales între două variante de putere și trei transmisii. În varianta de bază primești 95 CP și cutie de viteze manuală în cinci trepte. Dacă alegi ceva mai multă putere de la motorul de 1 litru, adică 115 CP, beneficiezi de cutie manuală cu 6 trepte sau DSG cu 7 rapoarte. Motorul de 1,5 litri vine cu 150 CP și cutie de viteze automată DSG.

Cât costă Volkswagen Taigo și ce dotări primesc de banii ăștia?

În configuratorul Volkswagen, există 4 linii de echipare: Life, Advanced, Style și bineînțeles, vârful R-Line.

La capitolul dotări standard, Taigo te încântă cu faruri și blocuri optice LED, pilot automat adaptiv, Digital Cockpit, două USB-uri C și bineînțeles, fiind în temă cu prezentul, lumini ambientale. Aici se adaugă și senzorii de parcare spate, volanul și levierul schimbătorului îmbrăcate în piele, oglinzi reglabile electric. Pe partea de siguranță, Taigo vine în standard cu Lane Assist, Front Assist, limitator de viteză, detector de oboseală, sistem de monitorizare a cicliștilor și a pietonilor, asistarea la plecarea din rampă — tehnologie de mare confort sau, după caz, ajutor dacă optezi pentru cutia manuală.

Dacă simți că nu-i completă configurarea fără să bifezi niște opționale, bifează pachetul Supreme care aduce scaune față încălzite, climatizare pe două zone, cameră de marșarier, infotainment mai mare. 

Cum stă Volkswagen Taigo la capitolul spațiu?

Având în vedere că este văr de-ai lui T-Cross cu extra plonjon de plafon, Volkswagen Taigo probabil va surprinde la capitolul spațiu, pentru că portbagajul are 440 de litri (cu 5 litri mai puțin decât T-Cross). Spațiul pentru cap poate va fi o provocare pentru pasagerii mai înalți, dar de asta cel mai bine de convingi dacă faci o vizită în showroom.

Este Volkswagen Taigo o mașină bună pentru mine?

Dacă-ți acorzi suficient timp să studiezi piața crossoverelor subcompacte, o să constați că majoritatea nu prezintă ceva ieșit din comun. Deși vorbim de un brand recunoscut pentru puținele încercări ieșite din de-a lungul anilor, Taigo a dat roade. Dacă dorești să îmbini stilul și manevrabilitatea la condus, categoric.

INTERVAL DE PREȚ (fără opționale): 20.945 – 24.638 de euro

MOTORIZĂRI DISPONIBILE: 1 și 1,5 litri benzină

DIMENSIUNI EXTERIOARE: 4266 mm (lungime), 1757 mm (lățime), 1515 mm (înălțime)

VOLUM PORTBAGAJ: 440 litri

LINKURI: Volkswagen, Configurator