Hyundai Elantra

HYUNDAI ELANTRA

PE PIAȚĂ DIN 1990 • GENERAȚIE NOUĂ ÎN 2020

Hyundai Elantra există de prin 1990 și a ajuns acum la a șaptea generație. O maturizare care se observă destul de ușor prin liniile fluide de design, o grilă frontală curajoasă de dimensiuni destul de mari — în trend cu ce se întâmplă acum în industrie, până la urmă — și o gamă variată de culori pentru caroserie: nu mai puțin de opt nuanțe. 

Echipări

Dotările sunt generoase inclusiv în cazul echipării de bază Comfort: aer condiționat manual, geamuri electrice față și spate, instrumentar de bord cu ecran de 4,2 inchi sau sistem de infotainment de 8 inchi compatibil cu Android Auto și Apple CarPlay. Ba chiar nu lipsește nici sistemul de iluminare pentru portbagajul de 474 litri, util dacă te întorci noaptea din concediu.
 
Tocmai de aceea, numărul opțiunilor suplimentare pentru celelalte echipări nu este unul foarte ridicat. Noi am remarcat în special climatizarea automată, geamurile cu tentă închisă sau scaunele față încălzite, care vor fi numai bune la iarnă.
 

Dotări tehnice

Iar dacă Yaris-ul de mai devreme ți s-a părut foarte selectiv la capitolul motorizări, stai să vezi Elantra. Singura opțiune este un motor pe benzină de 1,6 litri cu 123 de cai-putere și 153 Nm. Mai simplu de atât nu se poate! Constructorul sud-coreean vrea totuși dea și libertate să alegi, așa că, indiferent de echipare, poți opta pentru o manuală cu 6 trepte sau o cutie CVT. Cheia e la tine.
 
Și-mi mai place ceva la Elantra: pachetul de sisteme de asistență și siguranță Smart Sense este disponibil pe orice versiune de echipare, inclusiv pe Comfort. Iar acest pachet include prea multe sisteme ca să le enumăr pe toate, dar îți spun totuși câteva: Smart Cruise Control cu Stop&Go, sisteme pentru menținerea benzii și pe centrul benzii de rulare, sistem pentru fază lungă, pentru plecarea din rampă, pentru evitarea coliziunilor în intersecții sau sistem de asistență la coliziuni frontale cu detectare de vehicule, pietoni și bicicliști.
 
Pe scurt, indiferent de echiparea aleasă, primești garantat un motor pe benzină de 123 de cai și un pachet generos de sisteme de siguranță.
 
Cât despre preț, probabil știi povestea de la Hyundai: există un preț de bază, un preț promoțional și chiar un preț pentru ofertă specială cu caracter permanent. Nu vreau să te bulversez, așa că îți spun cât mai simplu: dacă intri azi în showroom, cel mai accesibil Elantra costă aproape 18000 de euro. Și mă feresc să spun exact pentru că, știi tu, prețurile au cam luat-o razna în ultima perioadă.

INTERVAL DE PREȚ (fără opționale): 17873 – 22633 euro

MOTORIZĂRI DISPONIBILE: 1,6 litri, cu 123 CP

DIMENSIUNI EXTERIOARE: 4650 mm (lungime), 1825 mm (lățime), 1430 mm (înălțime)

VOLUM PORTBAGAJ: 474 litri

LINKURI: Prezentare oficială