CE MAȘINĂ SĂ ÎMI CUMPĂR CU 50000 EURO?

Mașini al căror preț se regăsește între 47.500 și 55.000 euro. În general, aici găsim preponderent modele din gama premium, precum și o serie de modele bine echipate de la branduri de volum. În termeni de caroserie, predomină SUV-urile, așa cum probabil te aștepți, iar oferta de modele electrice este foarte apropiată ca număr de mașinile echipate cu motoare cu combustie internă.

Vezi mai jos un clip general, apoi accesează fiecare mașină pentru detalii suplimentare.

50000 €
FINALISTE

Acestea sunt principalele mașini recomandate de SuperSpeed, în contextul intervalului de preț menționat. Am avut în vedere utilitatea și estetica, comportamentul rutier, dotările standard și opționalele, nivelul de actualitate și valoarea ansamblului mașină-servicii. Desigur, dincolo de opiniile noastre, oricât de profesionale și echilibrate ar fi, tu trebuie să ai în vedere și propriile criterii, preferințe și priorități. Dar noi credem că de aici ar trebui să începi analiza – mașini meritorii care au întrunit cele mai multe aprecieri pozitive.

50000 €
ALTERNATIVE

Iată și restul opțiunilor. Unele nu au reușit să ne convingă în aceeași măsură ca modelele de mai sus, altele nu mai sunt chiar noi și la fel de actuale, însă și la mașinile acestea poți găsi destule avantaje și puncte de atracție. Trebuie doar să fii un pic mai atent când faci selecția.

PREȚURI

Am reunit aici prețurile de pornire pentru toate modelele pe care le-am luat în considerare în segment. Ajută pentru o privire de ansamblu, însă reamintim că traversăm o perioadă cu multe modificări de preț și disponibilitate. Verifică prețurile și ofertele curente.

Ține cont că, pentru modelele cu liste lungi de opționale, prețul final poate urca substanțial – suficient cât să facă utilă luarea în considerare a unui model dintr-un segment superior. Numărul de ani de garanție (standard sau suplimentari, contra cost) precum și prețurile reviziilor, pieselor și manoperei în service ar trebui să fie și ele criterii de care să ții cont în vederea reducerii costurilor de exploatare.

PREȚURI DE BAZĂ
47500 - 55000 euro
Kia EV6 - 54.645 euro
Kia Niro EV - 52.193 euro
Audi A4 Allroad - 52.500 euro
Audi A6 - 54.100 euro
Audi Q5 Sportback - 52.301 euro
BMW i4 - 50.159 euro
BMW X3 - 54.502 euro
BMW M135i - 53.312 euro
BMW Seria 4 - 51.825 euro
Mercedes-Benz EQA - 52.450 euro
Kia Sorento - 49.286 euro
Kia Sorento HEV - 49.915 euro
Audi Q5 - 48.600 euro
BMW Z4 - 49.207 euro
Lexus UX - 48.656 euro
Honda CR-V - 47.550 euro
Honda e:Ny1 - 51.500 euro

Dacă unele prețuri nu mai sunt cuprinse în intervalul inițial, este pentru că au suferit modificări recente și ne străduim să le afișăm pe cele actualizate.